theAdviser

Continua sa numeri.  Am ajuns la 3. Doar la 3… deja la 3.

Ai observat ca mereu cand ajungem la 3 facem un popas? Iar de aici, daca o sa spui acum 2, te intorci, daca mergi inainte spui 4. Totusi intre 3 si 4 mai e un infinit, un alt infinit pana la 2. Un infininit de 3 si ceva… un alt infinit de 3 fara ceva. La o adica putem sta aici sa numaram toata viata intre 3 si 2, intre 3 si 4. Greu.

Daca nu ne-am fi oprit deloc eram de mult atat de departe de 3 incat am fi ajuns cu numaratoarea acolo unde doar stra-stranepotii nostri or sa ajunga.

Insa DOI oameni care doar stau si numara nu vor avea nici fii, nici nepoti si nici stra-stranepoti.  Si nici numaratul lor nu va ramane mostenire nimanui, prilej de mandrie. Bai, stii ce mi-a lasat tata? A numarat domn’le pana la 3.99999999999999999 si alti 9 iar eu trebuie sa continui doar de aici.  Pfiu ce usurare. Am prieteni care se chinuie saracii de la 0, dar eu sunt un om aproape realizat…

Aproape realizat. Atat de aproape realizat, foarte aproape realizat, cel mai aproapre realizat. Aproape realizat de nivel 1, de nivel 2, de nivel 3… 3 si un ceva… 3 si doi ceva. Gata.

Nu ma mai pot opri din numarat.. si eu si tu suntem dintre cei carora nu le-au numarat nimeni  inainte si au trebuit sa o ia de la 0. Doar de la 0, deja de la 0.

Eu sunt atat de norocos incat odata am intalnit un fluviu, unul adevarat. Ne-am intalnit fara ca eu sa il caut si fara ca el sa stie. Totusi nu este prima data cand am intalnit pe cineva doar eu.

In esenta intalnirea este un nucleu de memorie aparent comuna. Eu te intalnesc pe tine, tu ma intalnesti pe mine si amandoi ne amintim de asta. Bang! Generam o amintire placuta sau neplacuta, dar asta nu e relevant pentru contextul discutiei de aici.

Totusi atunci cand unul dintre noi nu marcheaza in nici un fel momentul intalnirii aceasta inceteaza sa ii mai apartina iar intalnirea devine doar a celuilalt. Uneori nu esti constient ca te-ai intalnit singur. Iar alteori cel care uita esti tu.

Daca oamenii ar fi ape, unii ar fi lacuri, altii ar fi rauri. Unii ar fi ape de suprafata, altii ape subterane. Mai tulburi sau mai limpezi.  Totusi nu sunt suficiente fluvii.

Eu sunt atat de norocos incat odata am intalnit un fluviu, doar unul, chiar inainte sa se verse in oceanul de mari. Prea putin inainte de varsare totusi.

Atunci cand il privesti in aval, prea departe in aval, din marele fluviu nu stii cat a mai ramas izvorul si cat e devenirea si drumul. Ca fluviu nu poti sa iti alegi nasterea dar cea care te creste e calea. Iar calea nu este in esenta decat un sir de intalniri.

Daca am fost odata copil mi-am inchipuit naiv ca pot seca un fluviu doar daca ii caut si ii stavilesc izvorul cu palma pusa de-a curmezisul firavului fir de apa.  Astazi cand nu am incetat sa mai fiu copil stiu ca un fluviu ar continua sa existe si daca izvorul lui ar pieri. Ca un lucru viu, venit de nicaieri dar care ajunge oriunde.

ce noaptea visez, ziua nu-mplinesc…

Poti sa consideri ca ai o problema daca 3-4 nopti pe saptamana iti visezi colegii de serviciu? Dar nu asa vreun vis mai nastrusnic, ci te visezi cu ei in mijlocul problemelor de zi cu zi. Adica lucrezi impreuna cu colegii tai si noaptea la situatiile pe care trebuie  sa le rezolvi.

Aici intervin insa doua aspecte: mai intai ca noaptea le rezolvi mult mai rapid si mai bine decat ziua si, mai apoi,  ca uneori, visele sunt atat de profunde ca de unele probleme  nici nu iti mai bati capul ziua, fiind convins ca le-ai rezolvat deja.

Mie mi se intampla asta. Cert e ca Eu-cel-care-doarme sunt mult mai eficient decat Eu-cel-care-sunt-treaz. Fie si pornind doar de la ideea ca oricum dorm mult mai putin decat stau treaz, dar situatiile rezolvate  in vis sunt mai multe.

Ce e insa si mai interesant este ca pana si ideea acestui text m-a lovit tot in somn, azi noapte pe la 3.  Cand m-am uitat acum in urma am constatat ca si ultimele doua texte  mi-au venit tot asa in somn. Deci, cand dorm sunt si mai prolific. De fapt, „Eu-cand-dorm sunt mult mai destept decat Eu-cand-sunt-destept.”

Ce ma intristeaza insa este ca, de cele mai multe ori, uit dimineata rezolvarile din timpul noptii si, ziua, o iau de la inceput si nu-mi mai ies deloc.

Ziua pare ca timpul e mai scurt, deoarece, cand oamenii viseaza, timpul se comprima. Nu mai stiu acum pe unde am citit, sau poate doar am visat ca am citit, ca visele dureaza doar secunde. Asta inseamna ca eu, in cateva secunde de somn, rezolv mult mai multe decat in orele petrecute la birou.

Spune-mi Sefu’, daca ai afla ca Eu-cel-care-dorm sunt mult mai eficient decat Eu-cel-care-sunt-treaz m-ai lasa sa dorm la birou?

PS. Nu ar trebui sa mai mananc mult seara. Cand mananc mult, dorm agitat. Cand dorm agitat visez mult. Daca visez mult ma pot trezi in vreo dimineata cu ideea ca am scris acest text, desi stiu clar ca nu am facut-o.

inca nu am terminat discutia. cu degetul mare pot programa culori pe o panza.

oricand intru suficient de adanc in materie o pot face sa ma asculte.  aerul dintre noi este prisma cu care descompun lumina care iti viziteaza chipul. atunci si chipul tau devine o panza. cu degetul mare il pictez. pe chipul tau… un alt chip al tau. si cand sunt inspirat, noul tau chip zambeste.

cand cineva pleaca te doare plinul care a plecat sau golul care a ramas in urma?

Viata e ca o calatorie cu trenul, atunci cand esti intrebat unde te afli raspunzi ori cu numele ultimei gari prin care ai trecut ori cu numele primei gari care urmeaza sa vina. Esenta unei calatorii este insa drumul.

Trecutul si viitorul sunt hotarele prezentului. Doar prezentul este unic… apoi devine trecut. Trecutul este schimbator pe masura ce il intelegi mai bine, iar viitorul este doar copilul lui inca nenascut.

Cand cineva pleaca te doare trecutul pentru ca doar atunci ii gasesti cu adevarat intelesul.

Zilele trecute m-am intalnit cu o persoana de care am fost foarte apropiat cu ceva ani in urma. Intre timp purtati de viata in directi divergente am pierdut legatura total, cum se mai intampla… Cert este ca ne-am bucurat amandoi de revedere si, inevitabil, am inceput sa depanam amintiri… povesti, intamplari. Firesc am ajuns si la capitolul poezie, mai ales ca in perioada in care ne petreceam timpul impreuna publicam, traiam si respiram poezie.

Chiar daca intre timp viata mea a luat o alta directie, chiar daca acum ma amagesc cu gandul ca nu mai am nici timpul si nici starea necesara sa mai scriu poezie, iti multumesc prietene pentru ca m-ai ajutat sa imi amintesc de mine, asa cum eram candva, cand numele meu inca mai era Antal Mahler.

in seara asta imi strang lucrurile. vand tot ce am si ma mut la tara… viata e mult mai faina acolo…

“Cea mai profitabila firma din Romania in 2009: zero angajati si profit anual de peste 3,68 miliarde de euro -2,5% din PIB-ul Romaniei
de Dan Popa HotNews.ro
Joi, 26 august 2010, 15:38 Economie
Cea mai profitabila companie romaneasca din 2009 a fost o firma dintr-un sat brasovean, firma avand zero angajati si un profit mai mare decat al Petrom- 3,68 miliarde de euro (2,5% din PIB-ul Romaniei). American European Marketing & Entreprises figureaza la Registrul Comertului cu sediul in satul Fantana, comuna Hoghiz judetul Brasov si activeaza pe piata imobiliara.
Reprezentantul companiei a confirmat pentru HotNews ca sunt cei mai profitabili din economie, dar au refuzat sa ofere alte informatii legate de activitatile pe care le au. “Nu oferim informatii-cheie la telefon. Dar saptamana viitoare venim la Bucuresti si va stam la dispozitie pentru orice discutii”, a spus Cornel Ionescu, reprezentantul firmei. Reprezentantii primariei din Hoghiz nu au putut fi contactati. ” (sursa)

S-a nascut singur pe lume la umbra unui fir de iarba, pe malul unui lac lenes, in cel mai mare parc al orasului. Inca de cand a scos capul in lume s-a masurat neincetat cu lucrurile din jur, subjugat de o singura dorinta nebuna, aceea de a fi cel mai inalt si mai falnic din tot parcul.

S-a intrecut mai intai cu un fir de iarba, mai apoi cu o trestie bine infipta in malul lacului si nu si-a luat ragazul de a-si savura bucuria decat dupa ce, intr-o primavara norocoasa, si-a inaltat varful deasupra tuturor salciilor din zona.

Numele si l-a primit pe cand era inca tanar,  daltuit in suferinta coajei de un baiat cu un briceag, care a scris simplu: „Gelu”. Iar copacul, dupa o vreme, si-a considerat cicatricea un tatuaj foarte „cool”.

Aparitia tatuajului a marcat inceputul perioadei rebele a lui Gelu. O perioada nebuna, pe cand se amuza aruncand cu ghinde in capul oamenilor care i se plimbau pe la poale.  Tot atunci, isi aminteste zambind copacul, a apelat pentru un piercing la serviciile unei ciocanitoare renumite, colaborare de pe urma careia a ramas cu o sumedenie de gauri pe tot corpul.

Dupa ce a depasit aceasta etapa a vietii lui, Gelu s-a maturizat brusc. A realizat curand ca este diferit, ca este singurul de felul lui si ca are in viata o misiune importanta. A inteles ca trebuie sa devina cea mai mare umbra a parcului, ca trebuie sa invete multe lucruri noi, ca trebuie sa creasca tot mai inalt si sa ajunga poate pana la nori.

A inceput atunci sa priveasca cu atentie la oamenii care veneau in numar din ce in ce mai mare ca sa se ascunda de arsita la umbra ramurilor sale. De la un batranel taciturn si incruntat a invatat bucuria pescuitului si, noaptea, cand ramanea singur in parc si nimeni nu putea sa il vada, isi apleca cu grija cate o ramura pana atingea luciul apei, asteptand atacul pestilor ca un pescar incercat. A renuntat la aceasta pasiune cand, intr-o zi, chiar in carnea trunchiului sau, un barbat imbracat in verde a infipt un semn alb de pe care Gelu a buchisit ca un scolar incepator: „Pescuitul interzis. Amenda 300 RON”. Gelu nu ar fi avut niciodata de unde sa plateasca 300 de RON.

Dupa o vreme, umbra copacului a devenit spatiul favorit de intalnire al oamenilor locului. De la unul dintre ei, un hatru cu parul alb, Gelu a deprins tainele sahului si il ajuta interesat de fiecare data cand il descoperea jucand vreo partida. Atunci isi misca cu inteligenta ramurile, strecurand razele orbitoare de soare in ochii adversarilor, ca sa savureze apoi fericit fiecare victorie a favoritului sau.

Gelu isi traia momentele de glorie cu bucuria si implinirea celui care a realizat tot ce si-a propus in viata. Umbra lui era cea mai mare din tot parcul, iar privirea lui se ridica deasupra tuturor ca un insufletit turn de control.

Gelu era cel mai fericit si multumit copac din lume. Pana intr-o zi, cand, ridicand ochii spre cer, a vazut zburand pe deasupra lui un avion si, brusc, lumea lui s-a cutremurat si s-a prabusit in tristete. Incepand din acel ceas Gelu nu a mai trait decat pentru un singur scop, pentru un singur vis: sa poata sa zboare asa cum vazuse ca o fac oamenii, care treceau in avioanele lor stralucitoare pe cer in fiecare zi.

Ceas dupa ceas, saptamana dupa saptamana, Gelu si-a scos din pamant radacinile lui seculare, pana cand nu a mai ramas ancorat decat intr-o mica radacina, o  legatura infima cu pamantul de care dorea sa se desprinda. A stat asa vreme de mai multe saptamani asteptand cu infrigurare sa zboare cu primul vant prielnic. Si la prima furtuna, Gelu s-a smuls din pamantul in care fusese tintuit atata vreme si si-a trait secundele lui glorioase de zbor.

Intins cu toata lungimea lui la pamant, s-a mai privit pentru ultima data in oglinda lacului si s-a stins, sacrificand celor cateva secunde de plutire demnitatea copacului de a muri in picioare.

A doua zi barbatii imbracati in verde au ciopartit tacuti trupul uriasului sinucis. In locul ramas neumbrit oamenii au incetat sa mai vina, si-au gasit curand un alt colt, sub un alt copac, pe care sa il transforme in spatiul lor favorit din parc.

Nimeni nu mai stie nimic despre trupul uriasului Gelu. Poate s-a pierdut, poate a fost ars. Afara de o singura bucatica de lemn, scrijelita adanc in coaja cu numele “Gelu”, in inima careia, un sculptor artist, a gasit ascunsa o pasare.

Sa imbratisam cu privirea zorii unui loc necunoscut e un ragaz pe care il oferim mintii pentru a privi catre lume cu ochii copilului din noi. Ne construim preferintele in jurul capacitatii lucrurilor de a fi altfel, tasnind cu indrazneala din monotonul comun. Traim fascinatia locurilor deosebite, ca pe o fotosinteza care ne ofera energia si patima cuvintelor pe care le vom rosti mai tarziu in fata prietenilor minunati sa ne asculte. Rezervatia “Vulcanilor Noroiosi” este un astfel de loc. Unic si minunat. Un loc despre care cu siguranta veti avea ce povesti.

Va rog sa vizitati “vulcanii” cu discretia iubitorului de frumos preocupat sa nu lase nici un semn al trecerii lui pe acolo. Vizitati si Paclele Mari dar si Paclele Mici, nu va lasati influentati de adjective. Iar daca sunteti norocosi, la plecare sau la sosire, lasati lacul Siriu, de care nu sunteti foarte departe, sa semneze amintirea unei zile perfecte in Romania.

DIRECTII:  Accesul se face din drumul national care leaga Buzau de Brasov prin Intorsura.  In localitatea Satuc, aflata la aproximativ 15 KM de Buzau  se face dreapta spre Berca.  Se traverseaza raul Buzau si se urmeaza indicatoarele aproximativ 16 KM.  Inainte cu 2 Km de vulcani drumul se ramifica, mergand spre stanga peste pod ajungeti la Paclele Mari, mergand inainte ajungeti la Paclele Mici.

INFO: “Vulcanii noroioşi sunt o rezervaţie botanică şi geologică aflată pe raza comunelor Berca şi Scorţoasa din judeţul Buzău. Fenomenul vulcanilor noroioşi poate fi observat în două puncte separate, numite Pâclele Mari (coordonate 45°20’23″N, 26°42’33″E) şi Pâclele Mici (coordonate 45°21’30″N, 26°42’46″E). In preajma vulcanilor noroioşi, solul este sulfuros şi sărăturos, nepropice vegetaţiei obişnuite.

Vulcanii noroioşi reprezintă formaţiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafaţă apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafaţă şi, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând nişte structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieşit la suprafaţă este rece, deoarece vine din straturile de argilă.” (sursa)

Astazi am primit o veste care, pe langa faptul ca m-a bucurat foarte tare, mi-a amintit si ca am cam neglijat in ultima vreme acest loc. Multumesc Echipei TOTB pentru acest premiu care ma onoreaza si ma motiveaza sa incerc sa devin si mai bun.

Bloggeri in afara cutiei

S-a incheiat inca un concurs TOTB. Ideea noastra era sa atragem cat mai multi bloggeri care sa scrie despre fenomenele pe care le abordam si noi pe Cutie. Iar rezultatul este mai bun decat ne asteptam. S-au raliat la proiect 57 de bloguri, iar noi n-am reusit sa ne limitam la doar trei dintre ele. Asa ca, pe langa cei trei castigatori, inca doua bloguri vor beneficia de un parteneriat si de un link pe TOTB.ro.

In primul rand, ne cerem scuze ca nu v-am prezentat evaluarea concursului in weekend, asa cum v-am promis. Nu ne-a fost foarte usor sa alegem. Au fost extrem de multe bloguri interesante, extrem de multi oameni dedicati, asa ca a trebuit sa ne sfatuim bine inainte sa alegem. Am incercat alegeri care sa acopere cat mai bine paleta larga a blogurilor inscrise, asa ca ne-am gandit si la bloguri la care in mod normal nu ne-am fi gandit.

Iata selectia:

The Adviser – http://www.theadviser.ro

Am ales acest blog pentru ca am gasit aici articole care exprima pareri personale, trasee interesante de parcurs prin tara, intamplari urbane si multe altele. Merita sa lecturezi blogul, avand in vedere ca aopera o paleta larga de interese, de la viata urbana, mediu, pana la ganduri mult mai personale. Ne-au placut atat valoarea informatiilor, cat si modalitatea de abordare. Asa ca TheAdviser primeste de la noi primul premiu.

Tabara Altfel – http://www.tabara-altfel.ro/

Tabara Altfel este un site intreg, dar noi am evaluat doar blogul. De la inceputul concursului, cei care scriu pe acest blog au fost implicati si activi si au generat un content extrem de interesant. De la fotoreportaje pana la povesti urbane, de la graffiti pana la natura si prezentari de orase, gasesti orice aici. Este fun si dragut scris, asa ca al doilea premiu merge la ei.

Vantul – http://vantul.blogspot.com/

Desi la prima vedere este greu sa faci o legatura intre TOTB si acest blog, noi ne-am gandit ca se integreaza bine in selectia noastra de bloguri. „Vantul” este un fotoblog si unul chiar interesant. Ne spune povesti, ne arata jungla urbana. Ne-a placut in mod deosebit postarea Noi locuri de munca in timp de criza? Acesta e al treilea blog castigator, dupa noi.

Parteneriate:

Avand in vedere ca ne-au placut foarte mult inca doua bloguri, ne-am gandit sa le punem si pe ele in blogroll si sa le oferim cate un parteneriat cu TOTB. Unul prezinta numeroase retete culinare pentru oamenii care isi traiesc viata in spiritul TOTB, iar unul abordeaza subiecte legate de ecologie si de stilul de viata sanatos.

Cele doua bloguri sunt:

Reteteistete - http://reteteistete.wordpress.com/

Organic in Romania – http://organicinromania.blogspot.com/

Va multumim ca ati participat la concursul nostru si va invitam sa continuati ce ati inceput in ultimele cateva luni.

Daca doriti parteneriate cu TOTB pe viitor, va stam la dispozitie.